Emoții cu** Chivu

Redactor:
Sergiu Petre
Emoții cu** Chivu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Chivu (foto) se luptă de săptămâna trecută cu o răceală
care l-ar putea ține departe de teren în această seară. Fundașul a
ratat antrenamentul de ieri de la ProRapid.

Meciul cu Austria ar putea fi primul de la instalarea lui Răzvan
Lucescu la națională fără Chivu în prima echipă. Căpitanul a avut
încă de duminică probleme din cauza unei răceli, iar ieri a lipsit
de la antrenamentul naționalei, penultimul înaintea meciului din
această seară.

„Cristi a rămas în cantonamentul de la Mogoșoaia din cauza unei
răceli, dar nu se pune problema ca el să nu fie apt la ora meciului
cu austriecii”, a anunțat ieri medicul echipei naționale, Pompiliu
Popescu, în timp ce selecționerul a preferat să fie mai precaut:
„În principiu e în regulă, va juca mâine (n.r. – azi), dar cu genul
acesta de probleme nu se știe niciodată cum evoluează starea de
sănătate”.

Goian, testat în prima echipă
În cazul în care Chivu va lipsi, noul cuplu de fundași centrali al
naționalei va fi format din Goian și Rădoi. La antrenamentul de
ieri, cei doi au evoluat minute bune în această formulă, alături de
ceilalți titulari, Coman, Săpunaru, Raț, Roman, Codrea, Ghioane,
Bucur și Marica.

O eventuală absență a lui Cristi Chivu le-ar putea oferi
spectatorilor o imagine rară. Cum nici Adrian Mutu nu este la lot,
banderola de căpitan al naționalei ar ajunge la fostul stelist
Mirel Rădoi, al treilea jucător al tricolorilor în această
ierarhie. Rădoi a încercat să-și pună în valoare calitățile de
lider din teren încă de ieri, atenționându-l pe Max Nicu după o
ratare chiar în germană: „Nicule, achtung, scheisse!”.

Deși antrenamentul de ieri a fost cel mai relaxat de la revenirea
din Franța, Lucescu n-a ezitat să-și atenționeze jucătorii după
fiecare greșeală. Cel mai șifonat a ieșit Bogdan Mara, după ce a
ratat singur cu portarul: „Bogdane, te întrebi după aia de ce
ratezi. Joacă exact ca la meci, nu ți-e rușine!?”.

De profesie căpitan
Banderola de căpitan va fi purtată, pentru a 43-a oară, de Cristi
Chivu, dacă fundașul lui Inter va juca în această seară. El îl va
egala astfel pe Costică Ștefănescu. Lider rămâne Gheorghe Hagi, cu
65 de banderole. Cristi a primit banderola în premieră în mandatul
lui Ladislau Bölöni, pe când avea 20 de ani. Se întâmpla în
primăvara lui 2001, la selecția cu numărul 13, pe 28 martie, la
Georgia – România 0-2, meci oficial, care a contat pentru
preliminariile CM 2002. De atunci, Chivu a fost căpitanul
naționalei în 41 din cele 54 de partide pe care le-a jucat sub
tricolor. (Ionuț SOCACIU)


7 ani a
adunat Cristi Chivu de când este căpitanul echipei naționale a
României

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
TAXĂ pentru toți cei cu PERMIS AUTO. Șoferii români, obligați să o achite
TAXĂ pentru toți cei cu PERMIS AUTO. Șoferii români, obligați să o achite
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×